Articole

FRECVENTELE CREIERULUI UMAN

Creierul uman funcționează pe baza unei cantități de electricitate. Acest curent electric rezultat în urma activității neuronale vibrează la diferite viteze, cunoscute sub numele de frecvențe cerebrale. Se măsoară în cicli pe secundă (Hertzi).

De ce este important să cunoști aceste frecvențe cerebrale? Simplu, ca să le recunoști și să știi, să conștientizezi ce creezi, aici și acum, să înțelegi unde te afli și încotro te îndrepți.

De exemplu, dacă un adult petrece mult timp în starea BETA, starea de stres este mult accentuată și capacitatea de vindecare a corpului, specifică frecvenței ALFA, îi este practic inacccesibila. Ideile creatoare, soluțiile “magice” apar în starea THETA, nu în starea BETA. Toți oamenii care au probleme cu somnul manifestă această stare BETA prelungită, fiind incapabili să-și liniștească gândurile și să reducă frecvența cerebrală de la BETA La THETA.

Frecventele cerebrale au legătură cu emoțiile, gândurile, sentimentele și stările de conștiința. Așadar să înțelegem cum funcționează acest organ magic numit creier și ce avem de făcut pentru a obține ceea ce ne dorim!

UNDELE BETA – au o frecvența de 14-28 Hertzi (cicli pe secundă)

Tot ce se întâmplă acum, când citești, gândești, ești atent și concentrat, are loc în starea BETA. Ea este specifică minții conștiente și:

  • Stării de veghe, când atenția este orientată către acțiuni exterioare;
  • Realizării de conexiuni rapide;
  • Activităților care necesită atenție concentrată;
  • Vigilenței crescute;
  • Concentrării;
  • Pregătirii examenelor, prezentărilor și tuturor activităților care necesită vigilența mentală, concomitent cu un nivel crescut de atenție și concentrare.

În starea BETA:

  • ești treaz/a;
  • analizezi și coroborezi informațiile;
  • faci planuri/proiecte, te organizezi.

Starea BETA este necesară activităților zilnice, însă “a funcționa” predominant pe frecvența BETA duce la:

  • stări de stress;
  • anxietate;
  • depresie;
  • atacuri de panică.

Nu întâmplător tuturor celor care desfășoară activități specifice stării BETA un timp îndelungat, li se recomandă pauze de 10 minute, la fiecare 2-3 ore, în care să asculte muzică preferată, să privească pe fereastră (sigur, acolo unde ai ce!) sau orice altă activitate care induce relaxarea. Dacă acest lucru nu este posibil în timpul programului de lucru, se recomandă că măcar acasă, timp de cel puțin 1 ora, să  asculte muzică clasică ori de relaxare.

UNDELE ALPHA – au o frecvența cuprinsă între 7-14 Hertzi (cicli pe secundă)

Ea reprezintă puntea de legătură dintre mintea conștientă și mintea subconștientă, dintre starea BETA și starea THETA. Frecvența ALPHA se manifestă atunci când:

  • stai cu ochii închiși;
  • te simți relaxat/a;
  • eșți detașat/a de exterior;
  • ești calm/a.

În starea ALPHA procesele de memorare și învățare ating cote maxime. Toți cei care au probleme cu memorarea nu reușesc să acceseze starea ALPHA. În această stare, vizualizarea obiectivelor se face ușor, că și programarea cu ajutorul mesajelor pozitive (afirmații, rugăciuni, meditații) pentru ceea ce doreșți să obții.

În starea ALPHA, conștiința se trezește la o realitate mult mai cuprinzătoare decât în starea BETA. Ai acces la acea voce interioară care devine mult mai clară cu cât de apropii de starea THETA.

Pe nivelul ALPHA:

  • se fac vindecări pe corpul fizic;
  • se elimina fobii și frici;
  • se reduce nivelul stresului;
  • se elimina durerea.

Este o stare de eliberare, de ușurare și de liniște.

Pe frecvența de 10 Hertzi (cicli pe secundă), cele două emisfere cerebrale, stânga și dreapta, sunt perfect armonizate sau, cu alte cuvinte, mintea s-a pus de acord cu sufletul.

Tehnici terapeutice precum Reiki și Radiestezia lucrează pe nivelul ALPHA.

Tot ce ai de făcut că să accesezi undele ALPHA este să închizi ochii și să-ți imaginezi de exemplu cel mai frumos apus de soare la mare, pe care l-ai văzut vreodată. Vizualizează cu ochii minții cum soarele colorează marea, ascultă valurile cum se sparg la mal, sărutând nisipul înainte de a se pierde în mare; simte briza cum îți mângâie blând corpul și lasă-te purtat de acesta senzație de liniște. Simte gustul sărat al acestei brize și privește în larg la soarele care s-a contopit cu marea. Cum te simți?

UNDELE THETA – au o frecvența mai redusă, cuprinsă între 4-7 Hertzi (cicli pe secundă)

Bun venit pe tărâmul minții subconștiente! Aici ai acces la toate resursele tale, la toate amintirile și senzațiile pe care le-ai trăit. În acesta frecvența s-au scris majoritatea programele pe care funcționezi în acesta viață și pentru că aici s-au scris, tot aici ele pot fi rescrise!

THETA este starea auto-sugestiei, o stare de relaxare profundă, care se atinge:

  • în meditații profunde;
  • în timpul somnului adânc.

În starea THETA se experimentează:

  • trăiri spirituale intense;
  • conexiuni profunde cu Universul;
  • călătorii astrale;
  • regresii în vieți anterioare;
  • vizualizări clare și foarte vii/reale;
  • manifestări de dorințe;
  • vindecări;
  • chanelling;
  • reprogramare mentală;
  • vindecări la distanță;

În starea THETA trăirile interioare sunt foarte profunde și creativitatea este la cote maxime, fiind posibile modificări ale comportamentului, cum ar fi:

  • dependență de tutun ori de alcool;
  • dependență de tutun sau droguri;
  • dependență de jocuri de noroc;
  • dependență de mâncare (reprogramarea corpului să elibereze și să nu mai acumuleze kg în plus).

Starea THETA este starea mentală unde:

  • în mod conștient, folosind alegeri, îți poți crea realitatea exact așa cum dorești;
  • viteză de manifestare în procesele de manifestare este foarte mare (de cele mai multe ori instant, așa că atenție la ce gânduri întreții într-o stare THETA);
  • ghidarea intuitivă este pricipalul instrument prin care accesezi energii și informații de vibrație înalta;
  • se citesc informații din structura energetică umană;
  • se curată și se activează ADN-ul;
  • ai percepții extrasenzoriale.

Cum recunoști o stare THETA? Atunci când urci pe munte, ai ajuns în vârf, este liniște în jurul tău și observi măreția naturii, minunile Universului, când realizezi cine este acesta Forță Universală, numită Creator și rămâi fără glas… Totul în ființă ta este măreție, magie, frumusețe și bucurie!

Cu frecventele cerebrale THETA se lucraza în hipnoterapie, regresii, foto-reading, memorare-învățare rapidă, etc.

Magia acestei stări constă în aceea că, deși te afli într-o stare de relaxare profundă, ești perfect conștient de tot ce te înconjoară. Ce poate fi și mai minunat de atât?

UNDELE DELTA – au o frecvența  cuprinsă între 0-4 Hertzi (cicli pe secundă)

Sunt undele cu frecvența cea mai joasă și se manifestă în timpul somnului adânc și foarte adânc.

În această stare au loc fenomene de decorporalizare, conștiința manifestându-se în alt plan și spațiu.

Informațiile primte de cei care accesează o stare DELTA sunt de o importantă colosală, pentru că nu pot fi accesate în nicio altă frecvența.

Aici vreau să subliniez importantă somnului în procesele de vindecare. În timpul somnului profund există posibilitatea accesării informațiilor necesare vindecării corpului în mod natural. Corul are această capacitate de a se vindecă singur. Mintea conștientă nu poate înțelege acest lucru pentru că nu are acces la aceste informații. Așadar, mai gândiți-va când nu acordați suficient timp somnului și nu va creați condiții optime pentru un somn profund.

Că o concluzie, e bine să înțelegem că noi suntem creatorii propriei noastre realități! Noi, prin fiecare alegere pe care o facem, cu fiecare conștientizare pe care o avem sau nu, cu fiecare întrebare pe care ne-o punem sau nu.

La final, am să repet din nou faptul că vremurile se schimbă și se schimbă repede. A sosit timpul să ne trezim, să conștientizăm cine suntem cu adevărat, să ne accesăm potențialul infinit pe care îl avem și să ieșim din toate limitările pe care singuri ni le-am impus. Acum, mai mult că oricând, avem la dispoziție instrumente și informații care să ne ajute să fim cine suntem cu adevărat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *